Aldo Valleroni, unul dintre cei mai prolifici compozitori și scriitori italieni

Aldo Valleroni (20 mai 1920 – 24 mai 2000) a fost un compozitor italian renumit (i se atribuie peste 300 de cântece), textier și jurnalist, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul muzicii de jazz (și nu numai), autorul unuia dintre cele mai cunoscute cântece italienești ale anilor ’60, Una rotonda sul mare (care a atins succesul internațional prin interpretarea lui Fred Bongusto).

S-a făcut remarcat și datorită că primul festival muzical (creat de el) a inspirat realizarea Sanremo, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri muzicale din Europa.

• Isis, zeița maternității, magiei și a fertilității
• Mata Hari, cea mai seducătoare spioană. „Sunt pregătită”, a spus ea în fața plutonului de execuție

Ediția inaugurală a Festivalului Cântecului Italian din 1948, realizat de Valleroni, a fost un eveniment important care a reunit muzicieni și compozitori talentați din întreaga Italie. Bazându-se pe succesul primei ediții, cea de-a doua ediție a concursului, care a avut loc la tot la Viareggio, în 1949, a consolidat și mai mult reputația festivalului ca eveniment muzical de prim rang în Italia, festivalul continuând să atragă talente de top și public de pretutindeni, dornic să asiste la apariția următoarei generații de vedete ale muzicii italiene.

Dar care este povestea acestei personalități care a rămas nu doar istoria muzicii italiene, dar și a jurnalismului și literaturii italiene.

Aldo Valleroni s-a născut la 15 aprilie 1920, la Massarosa, într-o familie modestă, fiind cel mai mic din cei cinci frați. Deși a rămas orfan de mamă la doar șapte ani, tatăl său a avut grija ca familia să nu fie lipsită de griji. În primii ani ai tinereții, Aldo Valleroni a lucrat ca administrator și trompetist în cadrul reuniunilor feroviare, acestea fiind momentele care l-au dus pe Aldo pe calea muzicii într-o perioadă postbelică în care muzica și dansul, jazzul și jam sessions făceau ravagii printre tineri. În paralel cu preocupările sale de trompetist, Aldo Valleroni a lucrat și ca jurnalist, scriind în paginile locale ale ziarului La Nazione, pentru care a devenit ulterior corespondent din Viareggio.

În 1947, Valleroni, împreună cu editorul muzical roman Silvio Da Rovere, impresarul Sergio Bernardini și directorul Radio Firenze, Aldo Angelini, a înființat un concurs muzcial – Festival della canzone italiana, care însă nu a avut succes și a fost abandonat doi ani mai târziu, din cauza indiferenței autorităților cu puțin înainte să fie „copiat” la Sanremo. Prima ediție a concursului său a fost câștigată de el însuși cu melodia Il topo di campagna.

„Nu au crezut în inițiativă, iar San Remo ne-a furat ideea. Însă noi am făcut primul Festival. Noi, cei din Viareggio”, spunea Valleroni.

Între timp, Valleroni a continuat să lucreze ca jurnalist, iar în 1958 a instituit Burlamacco d’Oro, un alt eveniment muzical organizat în cadrul Carnavalului de la Viareggio, care avea să continue timp de 7 ediții, până în 1964. Era un show în care publicul era chemat să voteze cea mai bună melodie pe baza datelor furnizate de SIAE (Societatea Italiană a Autorilor și Editorilor), privind cele mai bine vândute discuri și spectacole, scopul evenimentului fiind acela de a descoperi și de a susține cântăreții în devenire și tinerii compozitori, așa cum s-a întâmplat de altfel cu Nicola Arigliano, Jimmy Fontana, Edoardo Vianello și Enrico Polito.

În anii 1960, alături de câțiva colaboratori, Aldo Valleroni a înființat o agenție de presă locală și, totodată, s-a ocupat de organizarea unor petreceri de carnaval.

„Timp de mulți ani”, scrie massimoemanuelli.com, „Aldo Valleroni a fost corespondent special, scriind despre figuri și personalități din întreaga lume, realizând interviuri, unele dintre ele celebre, cum ar fi cele cu ducele de Windsor, mareșalul Montgomery, Sinclair Lewis, Malrlene Dietrich și generalul Patton, pentru a menționa doar câteva nume prestigioase. O carieră lungă, foarte lungă, care l-a purtat prin jumătate de lume și care l-a făcut cunoscut atât ca corespondent pentru La Nazione, cât și ca corespondent pentru La Stampa și editorialist pentru cele mai cunoscute săptămânale”. Mai mult, Valleroni a colaborat cu diverse reviste livrând povestiri și eseuri scurte, a ținut rubrici regulate de actualitate și divertisment, precum și reportaje din străinătate despre cele mai cunoscute personalități din politică, cultură și artă, cu unii dintre ei împrietenindu-se chiar, a scris despre celebrități precum Duke Ellington, Louis Armstrong, Lionel Hamptom, Benny Goodman, Count Basie, Stan Kenton, Dizzie Gillespie și alții, articole preluate, de asemenea, de numeroase reviste europene de specialitate.

Scrisul și muzica au mers mereu mână în mână de-a lungul vieții lui Valleroni. În afară de trompetă, acesta mai învățase să cânte la pian, începând apoi să scrie versuri pentru cântece, printre cele mai cunoscute și mai populare succese ale sale lui fiind Mi va di cantare (Îmi vine să cânt), o compoziție de jazz interpretată în 1968 la San Remo de Louis Armstrong, Bevo, în interpretarea lui Jimmy Fontana, Una rotonda sul mare, interpretată de Fred Bongusto, La più bella del mondo înregistrată de Marino Marini, Piccola piccola, Assalto selvaggio, Invito al carnevale, Viaregginella și multe altele.

„Ca muzician și compozitor, își vede melodiile înregistrate în zeci de țări și interpretate de sute de cântăreți și orchestre care le-au dus pe calea succesului”.

La începutul anilor 1980, cu ajutorul celei de-a doua soții, Minnie Filiè, Valleroni a redeschis ziarul local Il Libeccio, tipărit în Viareggio, Aldo ocupând poziția de redactor-șef. Șapte ani mai târziu, împreună cu Fabrizio Diolaiuti și Dimitri Brandi, tinerii săi colaboratori, Valleroni a înființat Dba Corporation pentru a lansa un nou festival de cântece italiene care a durat până în 1999.

Aldo Valleroni s-a remarcat, de asemenea, și ca jurnalist de televiziune și scriitor talentat, unele dintre cărțile lui fiind traduse în engleză și franceză (best-seller-ul Versilia anni ruggenti se află acum la a opta ediție, Buon appetito Versilia (ediția a treia), remarcabila carte despre Giacomo Puccini intitulată Puccini minimo, romanul L’ipotenusa și multe altele.

În mai 1993, a primit prestigiosul premiu internațional Le Muse, cu titlul relativ de academician acordat, printre alții, lui De Filippo și De Sica, Bergam și Loren, Del Monaco și Bocelli, Spadolini și Andreotti, Montanelli, Tagliavini, Bargellini, Cecchi Gori și Callas.

Aldo Valleroni, care cu melodiile, reportajele și scrierile sale, a fost ambasadorul domeniului artistic, făurind generații întregi de jurnaliști și încurajând numeroși artiști să continue pe calea muzicii, a murit la Florența, la 24 mai 2000.

Surse:

https://massimoemanuelli.com/2017/08/24/4499/

https://www.viareggiocomera.it/personaggi-viareggio-che-fu.php?id=33

Vă mai recomandăm să citiți și:

Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”

Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”

Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?

Martin Phipps, unul dintre cei mai importanți compozitori de coloane sonore. A scris muzica din Napoleon